Select Page

Pe balcon se jucau draperiile in voia lor. Tigara aprinsa si uitata sa arda scotea un fum de disperare. Ea si-a lasat parul pe spate si a deschis cu nonsalanta nasturii camasii. A pus play la Idenline – Call me si s-a intins pe covor. Covorul ii poarta mirosul. Nu numai al ei. Al lui a ramas peste tot.

Coapsele au si acum urmele saruturilor lui nebunesti. Vinul din pahar nu ii trezeste nici un interes iar cafeaua de a doua zi are deja din seara asta un gust amar. Facuta si bauta singura, la repezeala, cand ea nu vrea deloc sa revina la singuratatea de care ii este atat de frica.

Ar vrea sa ocoleasca si oglinda. Acolo merge doar cand se cearta iar astazi nici macar discutiile in contradictoriu nu o vor ajuta. Gandurile ca el se va intoarce sa o prinda de mana si sa nu mai renunte niciodata la ea – gandurile astea o salveaza.

Dar, la naiba, mai este atata timp. Timp in care o sa asculte fado si jazz fara ca el sa i se joace prin par. Timp in care se va tot gandi ce a fost ea inainte sa il intalneasca pe el. Timp in care il va mai certa de zeci de ori si apoi va da mandria la o parte. Timp in care el va avea grija de sufletul ei chiar si din departare. Timp care poate va uni ceea ce ei nu au avut niciodata rabdarea sa lege.

Bine ca are usa. Usa la care el se va intoarce cand i se va face dor. Bine ca are rabdare. Rabdarea cu care il va astepta intotdeauna. Bine ca are o poveste. Povestea pe care o va scrie necontenit nopti la randul pe spatele lui. Bine ca mai exista iubire.

La geamul cu draperii albe s-a stins lumina si a ars tigara. Corina a lasat muzica sa cante pana tarziu.

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com