Select Page
Nici, Nu, Niciodată…

Nici, Nu, Niciodată…

Nu ne vom mai întâlni niciodată, nici măcar în același vis.
Nu vom mai merge împreună în Valencia și nici la Paris.
Nu ne vom mai întâlni nici pe o stradă ascunsă, nici pe urme de vânt,
nici măcar un cuvânt
Nu ne vom mai spune de azi înainte,
nici acasă în pat, nici pe vreo plajă fierbinte.
Nu mă vei privi cum stau în dreapta ta și te tot cert,
nu o să-mi spui că-s stropul tău de apă în deșert.
Nu vom mai fuma trabuc în Cuba cum visam și nu vom conjuga “nebunia”
în timp ce tu iți plimbi palmele prin părul meu iar eu îl citesc pe Garcia!
Nu, nu ne vom întâlni niciodată de acum și nici din umbra străzilor adiacente,
nu vei apărea vrând încă o dată, să îmi arăți – alte poziții indecente.
Nu vom dansa kizomba în pași greșiți și nu vom admira cerul plin de artificii,
nu vom da petarde în Fallas, nu vom mai face niciodată sacrificii.
Nu vom mai ajunge în beciurile de la Cricova, să ne îmbătăm,
și să-mi spui în rusește că-s doar a ta,
nu ne vom mai întâlni niciodată de azi, deși, aș mai vrea!
Știi? Mai știi cum vroiai să mă duci pe o plajă pustie?
Unde nimeni, dar nimeni să nu știe,
de noi!
Nu, de azi nu ne vom mai întâlni niciodată,
nici măcar în Madeira, pentru 2 zile, să ascultăm fado și să bem vin de Porto,
dulce ca el, a fost povestea asta, și atât de încercată,
de azi, de azi, nu ne vom mai vedea niciodată.
Nu, nu vei mai vorbi cu mine în spaniolă și nici nu te voi mai învăța rusește,
nici nu ne vom certa, încercând să vedem care dintre noi – iubește
mai mult.
Nu ne vom mai vedea niciodată, străine,
pot să iți repet încă de zece ori da capo al fine.
Dragul meu…

Dragul meu…

Dragul meu, stau şi mă-ntreb…

Până când să alerg nervoasă,
descălțându-mă de tocuri,
ajungând cu greu acasă,
rătăcită printre blocuri?

Până când voi sta să număr
serile în care am plâns?
Vrând de fapt să-ți râd pe umăr.

Dragul meu, şi azi mă doare,
da, mă doare, e firesc,
căci am definit altfel,
chestia cu “te iubesc”.

N-am să caut amintiri
să îmi țină de urât,
o să caut disperată,
să mă țin eu de cuvânt.

Dragul meu, am fost acolo
şi din tot ce n-am avut,
tot am împărțit cu tine,
c-aşa facem peste Prut!

Poate nu ştii, dragul meu,
câte seri voi sta să număr,
plângând singură, crezând,
că de fapt îți râd pe umăr.
Corina Bezdiga

Tandem!

Tandem!

Îi întorc spatele grațios și formal,
iar el parcă știe că pe spatele meu, stau scrise poveștile noastre rând cu rând,
de atunci de când ploua infernal,
iar eu alergam cu umerii goi, întruna cu el cochetând.

Nu vorbim foarte mult, nici nu avem ce ne spune,
alegem din vitrină același vin dulce și aceleași țigări,
dacă ne-ai vedea, suntem aceiași nebuni neschimbați,
doar că azi ne iubim mult mai mult decât ieri și râdem când de vârsta noastră suntem întrebați. Noi n-avem ani, noi n-am numărat nici toamne, nici primăveri.

Ascunși de lume am trăit, pe plajă, prin lume străină,
am făcut dragoste în același lift și ani de zile în aceeași mașină.

Îmi atinge urechea cu buzele-i, răvășitor,
când eu în sfârșit nu mai sunt, nici dulce dezastru, nici bolnavă de dor.

Îi calc cămăși, lui celui care –
are răspunsuri multiple la o singură întrebare.
Bântui prin magazine, alergând ca un copil printre vitrine,
căutând să îi asortez pantofii, costumul și cravata perfect,
îi caut, îi caut prin mii de calități, măcar un singur defect.

Ascultăm împreună melodii pe repeat, la balconul etajului ’20,
cu becuri aprinse și draperii care curg pe trupurile noastre goale și reci.
– Eu nu mai plec, nici tu să nu pleci.

Mai ții minte când în diminețile noastre târzii,
tu scriai pe foi albe cu creionul, nenumărate prostii?

– Hai să uităm, te dezbrac și stelele încep să cânte în cor.
O să îți arăt cum se simt versurile din “Bolnavă de dor”.

Unul dintre ei iubește pe altcineva.

Unul dintre ei iubește pe altcineva.

Seara la geamul lor arde o lumină slabă.
Ea găteşte ceva iar el stă la masă cu laptopul deschis şi cu nişte hârtii în față.
Îşi plimbă degetele pe frunte, semn că e oarecum nervos.
După ce aranjează masa cu grijă, se aşează şi ea pe scaunul de lângă el, zicându-şi reciprop “poftă bună”.
El mănâncă liniştit în timp ce încă mai răsfoiește prin hârtii, ea încearcă să îl întrebe câte ceva pentru ai capta atenția, iar el răspunde de fiecare dată cu întârziere.
După ce strânge tot de pe masă, ea spală vasele şi readuce în ordine bucătăria.
El stă tot acolo, fără să vorbească prea mult.
Ea îşi reazămă coapsele şi mâinile de masa înaltă a bucatariei şi îl priveşte nedumerită. Nu la viața asta a visat.

În bucătărie încă stau cei doi, el înconjurat de hârtii iar ea de multe întrebări la care nimeni nu îi oferă răspunsuri.

Cei doi ar trebui să se iubească reciproc.
Unul dintre ei însă, iubește pe altcineva.

De la geamul alăturat…eu îl iubesc pe unul dintre “ei”.

 

Te dezbraci?

Te dezbraci?

Stăm într-un apartament, pe-o stradă din centru,
la geamul cu zgomot făcut de tineri zurlii, care dau petrecere jos, la terasă.
Eu nu știu, ce? Tu știi?
De ce anii târziu ne-au întors? Să bem același vin dulce, la altă masă.

Eu deloc o copilă acum, tu cu câteva riduri în plus.
Poate povestim tinerilor de jos, anii noștri pe ce s-au dus?
Am fost fericiți între timp? Poate da.
Eu cu “al meu”, tu cu “a ta”.
Ai fost fericit? Poate tu…Poate nu.

Privim neînțeles orașul ăsta cu aer de mare și viață.
Mai bei cafea fără zahăr de dimineață ?
Da, nici eu nu m-am schimbat, încă o vreau adusă de tine în pat.
Cafeaua.

Așează-te lângă mine, tineri și nebuni am fost și noi ca și ei,
acum poate mai sunt niște uși, dar oare găsim niște chei ?
Acum fiecare are întrebări pentru celălalt.
Dar oare mai găsim raspunsuri, doar răvășind cu pasiune un pat?

Cât crezi că ne mai plângem tardiv?
Seara mai mănânci chinezesc?
Mai bei șampanie fără motiv?

Vorbim încurcat, ne prostim în cuvinte, e bine așa,
hai lasă…
Chiar dacă la altă masă. Același vin.
Mă dezbrac? Dimineață tot cafea fără zahăr îți fac?

Te învăț ca pe-o carte cu litere șterse de vreme,
îmi faci viața ca zgomotul ăsta de jos.
Dacă nu vrei să rămâi? Oare de ce te-ai întors?

Mai trage cu privirea pe terasă, e joi.
Doi se sărută, doi se ceartă, doi se iubesc dar se lasă.
Parcă ar fi despre noi.
Îmi aplec capul pe umărul tau, tu ești beat, ești al meu.
Eu nebună îți sunt și îți place așa – doar în cămașa ta.
Lasă, lasă așa melodia să cante,
tu atinge-mă în ritmul ei provocator.
Mă duci în dormitor?

Pășesc desculț, te calc din greșeală,
ce vrei? cat timp ți-a luat să mă iei, iar de mană?
Cat timp ți-am fost o străină?

Mana ta se plimbă prin părul meu, e firesc, după atația ani să te mai iubesc?

Nu mai vorbim, eu îți scriu pe spate cuvinte prostești,
plang, tu mă mai iubești?

Stinge lumina…
Vezi la geamul vecinilor roșu de maci?
Trage perdeaua. Mă dezbrac.

Te dezbraci?

Varianta audio: https://youtu.be/uZHMxRb8M8E

Voce: Ludmila Belostecinic.

Tu eşti Subiect. Eu – Predicat.

Tu eşti Subiect. Eu – Predicat.

Te descriu cu Adjective dintre cele mai greu de spus,
te arunc în apus.
Apoi te vreau înapoi
în zori de zi.
Fără tine sunt mai mult ” a nu fi”.
Decât “a fi”.

Iți dau Verbe să le conjungi la repezeală,
tu treci din greșeală în greșeală.
Şi eu trag linii cu roşu.
Apăsat.
În fraza asta tu eşti – Subiect.
Eu – Predicat!

Şi tu – subiectul,
stai mereu în fața mea.
Iar când dispari încep să mă sufoc
şi să te caut disperată
printre Adverbele de loc.

Te cert des şi mult,
cu zeci de Neologisme. Ciudat. Cât de repede le-am învățat.

Arunc în tine cu mii de Semne de Întrebare.
Dar oare?
(dacă o luăm aşa mai radical…)
Te mai iubeşte cineva aşa corect gramatical?

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com