Select Page
Tu eşti Subiect. Eu – Predicat.

Tu eşti Subiect. Eu – Predicat.

Te descriu cu Adjective dintre cele mai greu de spus,
te arunc în apus.
Apoi te vreau înapoi
în zori de zi.
Fără tine sunt mai mult ” a nu fi”.
Decât “a fi”.

Iți dau Verbe să le conjungi la repezeală,
tu treci din greșeală în greșeală.
Şi eu trag linii cu roşu.
Apăsat.
În fraza asta tu eşti – Subiect.
Eu – Predicat!

Şi tu – subiectul,
stai mereu în fața mea.
Iar când dispari încep să mă sufoc
şi să te caut disperată
printre Adverbele de loc.

Te cert des şi mult,
cu zeci de Neologisme. Ciudat. Cât de repede le-am învățat.

Arunc în tine cu mii de Semne de Întrebare.
Dar oare?
(dacă o luăm aşa mai radical…)
Te mai iubeşte cineva aşa corect gramatical?

Love and fuck songs!

Love and fuck songs!

  1. Manu Shrine – Cahoot https://www.youtube.com/watchv=J2DuTPcJ5dU&index=44&list=PL9FfRYmzUIIcbjRLxF1txpbOY6C4DqIMa
  2. Michelle Gurevich – To Be With Others https://www.youtube.com/watchv=xeeosq6jGzE&list=PL9FfRYmzUIIcbjRLxF1txpbOY6C4DqIMa&index=43
  3. Yasmin Levy – Perdono     https://www.youtube.com/watchv=9D7ttbU980M&index=45&list=PL9FfRYmzUIIcbjRLxF1txpbOY6C4DqIMa
  4. Jade – Phaedrus https://www.youtube.com/watchv=cpM1g5MJJj8&list=PL9FfRYmzUIIcbjRLxF1txpbOY6C4DqIMa&index=42
  5. Alejandro Sanz – A que no me dejas https://www.youtube.com/watchv=kIQtB8uRc2E&list=LLSxPqQKzh8L9JGlZYsVWMEw&index=11
  6. Vanotek – Tell me who https://www.youtube.com/watchv=q7LzhZylLnk&index=14&list=LLSxPqQKzh8L9JGlZYsVWMEw
  7. Cigarettes after sex – Keep on loving you https://www.youtube.com/watchv=PDJPpG8e4n4&index=18&list=LLSxPqQKzh8L9JGlZYsVWMEw
  8. Ornella Vanoni – Perduto https://www.youtube.com/watchv=b9dvUtSeC8&list=LLSxPqQKzh8L9JGlZYsVWMEw&index=21
  9. Idenline – Call me https://www.youtube.com/watch?v=r-IeLXrBVwc&list=LLSxPqQKzh8L9JGlZYsVWMEw&index=59
  10. Daughter – Love https://www.youtube.com/watch?v=a17li5Yj8lI&list=FLSxPqQKzh8L9JGlZYsVWMEw&index=12
  11. TARAS – Тело в тело https://www.youtube.com/watchv=HwXyDE38RPo&index=23&list=FLSxPqQKzh8L9JGlZYsVWMEw
Silabisesc…

Silabisesc…

Pot seara să îmi înec scrisul în pahare de vin şi să confund visele
încurcându-le între ele,
chiar şi aşa durerea nu trece şi nu mă pot abține
să te iau în brațe când vii mirosind a parfum ieftin de prin paturi străine.

 
Pot să îți stau pe umăr şi să vorbim despre tot ce vrei tu
iar eu pe dinăuntru să mor,
pot să fug şi să nu îți mai cer ajutor,
pot să îți stau pe brațe în rochie roşie cu spatele gol.

 
Pot să umbresc gustul paharelor de vin pe care le tot umplu şi se trec, cu brânză Camembert,
pot beată să fac dicție, pronunțând fără oprire –
te iert, tot eu pe tine te iert.

 
Pot să alerg în urma trenului care tocmai a plecat accelerat din gară,
căzută în genunchi, trăgând dintr-o țigară.
Pot răpusă de dor să te strig pe străzile astea prea cenuşii,
pot număra stele…
Pot seara să îmi înec glasul în pahare de vin şi să confund visele între ele.

 
Te pot întreba? Te pot întreba cine?
Îți lasă parfum ieftin pe buze şi apoi te trimite la mine.

 
Pot să triplez gustul paharelor de vin pe care le tot umplu şi se trec,
pot ridica cu mult gradul pe care îl am acum de alcolemie,
Te iert şi te vreau.
Aferent mie.

 
Bate ceasul spre două, două fără un sfert,
fac dicție iubite,
silabisesc: te iert, te iert.

În rest? Sunt fericită

În rest? Sunt fericită

Cele mai frumoase momente nu sunt surprinse în fotografii şi nu ajung pe facebook sau instagram, pentru că ele se trăiesc şi îşi cer dreptul la discreție, ele vor să rămână secrete.

 
Cele mai frumoase nopți sunt uneori păcate făcute din prea multă dragoste care fug de ochii lumii.
Bărbatul pe care îl iubești nu vrea să fie văzut în poze publice şi nici nu poate fi etichetat, pentru că nu e prieten deloc cu rețelele sociale.
El împarte momentele doar cu tine.

 
Cele mai speciale dimineți sunt cele în care nu te poți desprinde din brațele lui pentru a arunca o privire în telefon.

 
Cea mai senzuală poziție a ta o ştie doar el şi e mult prea indiscretă ca să fie admirată de alții.

 
Cea mai frumoasă parte din tine o vede doar omul care te iubeşte şi pe care tu îl adori.
Lui îi oferi totul, iar restul pentru “restul lumii” e doar ceea ce alegi şi ce laşi Tu să se vadă.

 
Sunt pe facebook când scriu sau când mă plictisesc, în rest sunt fericită.

Iar fericirea se ține departe de zgomotul lumii. Departe de invidie şi răutate.

Ps: La geamul Corinei s-a tras perdeaua. Acolo se scriu pagini care nu pot fi accesate de nicaeri. 

 

Escapadă la Paris!

Escapadă la Paris!

Am de câteva zile
acelaşi vis:
mă ții strâns de mână
şi mergem împreună la Paris.

În tot bagajul meu sunt doar
câteva haine lejere pentru drum,
banale,
acolo am de gând să port
camăşile tale,
care să îmi dea un aer de model.
Apoi goală o să stau la balconul
cu vedere spre Turnul Eiffel.

Dimineața o să asortez adierea de vânt cu o cafea şi ciocolată amară,
au un miros aici
de litere proaspete scoase dintr-o călimară.
De dragoste, de primăvară.
Cu vin de Bordeaux,
cu păcate făcute spre seară.
Nespuse, tăcute şi
poate pentru ultima oară.

Mâine vreau, mâine o să compensez.
O să te ascund pe după zidurile
unui château français.

Când realitatea ia locul unui vis.
Tu mă ții strâns.
Pe-o bancă veche la Paris.

Conversație cu trecutul…

Conversație cu trecutul…

Ştii?
Ştii că vin la tine de fiecare dată când încep să mă pierd.
Şi încep să îți vorbesc.
Încep să îți povestesc de amintiri
pe care poate tu le-ai uitat.
Nu-i nimic. Eu am răbdare.
O să le înşir ca şi cum le-am fi trăit ieri.
Deşi tu niciodată nu îmi ceri.

Eu sunt aici şi insist să îți amintești.
Povești.
Cu final…
Nu, fără final.
Exact ca a noastră.
Te privesc de la o fereastră.
Îndepărtată.

Imi pari tot mai bolnav şi tot mai bătrân.
Încerc să mă conving că eu nu am nicio vină pentru asta.
Şi schimb fereastra.

Câteodată dorul mă aduce înapoi.
Eşti singur şi tragi dintr-un trabuc care demult nu mai scoate țipenie de fum
iar cognacul stă neatins.
Te văd tot mai stins.

Şi deşi ochii după atâta timp,
la fel de frumoşi îți rămân,
te văd de după fereastră
tot mai trist şi tot mai bătrân!

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com