Select Page
Lasă-mă…

Lasă-mă…

Lasă-mă să fiu soare
iar tu vară să-mi fii,
vară toridă.
Lasă-mă goală
să vorbesc în oglindă.

Lasă-mă să îți fiu miros de țigară
atunci când fumezi de plăcere.
Lasă-mă afară
să alerg desculț şi fără machiaj,
lasă-mă azi.
Lasă copacii să se unească în complot,
lasă-mă azi,
să fiu ce mâine n-am să mai pot.

Lasă-mă diafană,
apoi nebună şi rea,
să fac pe stăpâna
în casa ta.
Lasă mâna ta de grijă să-mi ştie,
lasă-mă să-ți fiu pământ
apoi să îți fiu o întreagă galaxie.

Lasă-mă la masa din grădină
să beau cafea
îmbrăcată în cămaşă din pânză
marquisette,
apoi lasă-mă goală
dezbrăcată de orice regret.

Lasă-mă soare să-ți fiu
iar tu vară
şi noapte târziu.
În vară toridă.
Să mă întrebi cu cine vorbesc în oglindă.

Atunci, acum, întotdeauna!

Atunci, acum, întotdeauna!

Îmi aduc aminte de mine ajunsă în aeroport,
de bătăile inimii tot mai nebune la fiecare pas,
care-mi creeau atâta disconfort.
De trolerul căruia nu îi mai simțeam greutatea,
de ziua de dinainte, de ceea ce ar fi trebuit să urmeze – noaptea!

Țin bine minte cum se anunța în spaniolă aterizarea,
în orașul în care nu mai călcasem niciodată,
țin bine minte fiecare poartă
şi fiecare uşă care mi se deschidea
şi fiecare om ce îmi zâmbea politicos.
Cât de frumos.
Sentimentul!

Ştiam câte ceva despre oraş, despre tine parcă ştiam tot.
Sau cel puțin că erai antidot.
La tot ce mă durea.
Atunci, acum…întotdeauna!

Din mersul aproape în stil de fugară,
încercam să găsesc o oglindă.
Ochii puțin obosiți dar sclipitori,
sufletul arzând ca o țigară.
Din care se tragea în același timp de mai multe ori.

Mă aşteptai așezat la o masă din spate, cu o cafea în față şi cu ochii la ceas,
oarecum agitat.
Probabil şi tu ca şi mine numărai veșnicia.
De când ai plecat
şi până acum.

Am sărit în brațele tale sub privirile curioase ale trecătorilor.
Aproape ca nu ne-am spus nimic,
nimic cu claritate.
Aveai dreptate!
Câteodată tacerea face minuni!

Apoi am încercat să ne refacem paşii,
să ne dăm restart la inimi tot căutând cadență
între lacrimile mele şi mâinile tale pe gâtul meu plimbându-se fără prudență.

Pe bordul mașinii stă un trandafir roşu
bătut de soare.
Eu sunt la tine în brațe.
O competiție între noi.
Tulburătoare.

Îmi aduc aminte de noi ajunşi în aeroport,
de bătăile inimii la fiecare pas
care ne creeau atâta disconfort.
Țin bine minte cum se anunța în spaniolă zborul,
cum dorul – dorul o lua razna dintr-o dată.
Cum nu mă mai simțeam toată.

Întreagă.
Când te-ai desprins de mâna mea fulgerator. Cât de ucigător –
Sentimentul.
Atunci şi întotdeauna!

Atât de chimic, fizic şi chiar matematic!

Atât de chimic, fizic şi chiar matematic!

Parcă timpul trece,
parcă mă opresc să te mai strig.
Parcă sunt tot în cădere deşi încerc să mă ridic.
Parcă te uit, parcă încerc,
câteodată cred chiar că aş reuşi.
Vorbesc în alte limbi pe care cred că nu le-ai şti.
Crezând că dacă nu ai înțelege,
nu ne-am mai învârti ca doi tâmpiți în cerc.
Parcă te uit, sau cel puțin – încerc.

Parcă-i ciudat să folosesc cuvântul “parcă” – obsesiv
şi să mai cred în “poate” când nu mai e niciun motiv.
Poate nu ştii şi nu vei înțelege niciodată ce tot înşir pe foi fără vreo noimă,
atât de neîndemânatic,
dar te iubesc atât de chimic, atât de fizic, atât de matematic.

Parcă nu-ți mai scriu şi nu aştept să scrii nimic,
sunt iarăşi în cădere deşi încerc să mă ridic.
Şi te iubesc în toamne, şi în primăveri – devreme,
şi parcă niciodată nu aş mai obosi,
vorbesc în alte limbi străine pe care cred că nu le-ai şti.

Şi dacă nu ai înțelege
că “metaforic” ar fi chiar sinonim cu “emblematic”,
poate ți-ar fi prea greu să descifrezi
că pot iubi

atât de chimic, atât de fizic şi de matematic.

Eu – cea bolnavă de dor!

Eu – cea bolnavă de dor!

Iată că am așezat hârtia pe brațe
și vreau să scriu ceva despre mine,
ceva ce nu am mai spus înainte,
cu voce tare, în cuvinte.
Am tot zis că am griji, și riduri, și dor,
că am trecut, că vreau viitor,
că am scrisă-mi povestea pe spatele gol.
Că îmi acoperă coapsele rochii cuminți –
de un dezastru color.
Că am viața-mi deschisă ca o carte,
la numar impar, învechită, aparte,
care se cumpără rar.
Că am nopți doar cu mine, beată de viață,
de jazz-uri târzii,
că vinul rose îmi curge prin vene,
că mă știu, așa cum mă știi.
Dintre toate sunt cea mai nebună,
cea mai la prăpastia lumii, mai goală,
pe dinăuntru pustie, rece pe dinafară.
N-am spus însă niciodată, că am obosit
și că îmi e frică,
să adorm nopți la rând supărată și singură.
Că gătesc doar pentru mine și că am zile
când tot singură îmi cumpăr flori,
că citesc aceleași scrisori,
pe care le scriu nu știu cui,
de ce oare ?
Câteodată singurătatea nici măcar nu doare?
Dacă mama ar ști câți bărbați buni
m-au vrut de soție,
m-ar certa și s-ar teme,
dar mamă eu încă nu mă mărit,
e devreme.
Încă nu l-am întâlnit.
Poate nici nu l-am căutat,
Romeo meu se lasă așteptat.
Mamă, să nu plângi, că dacă aveam bărbat lângă mine,
poate nu îți citeam de pe scena asta acum,
am dat la o parte cărarea îngustă și am ales
să îmi fac singură – drum.
Pe noi femeile singure să nu ne credeți nebune
dar avem atâtea a vă spune,
încât un bărbat ar fura din avânt, din putere,
iartă-mă mamă, încă nu mă mărit,
te rog nu îmi cere.
Merg pe stradă, pe tocuri…
și roșu aprins pe buze mi-am pus,
aseară la teatru m-am dus.
Azi o să merg la concert să aud pianul cântând,
ajut, mă aplec pe stradă când văd vreun suflet flămând.
Scriu când am timp, citesc și mă cert,
Pe cei ce îmi greșesc, prea repede îi iert.
Cât stau aici și vă vorbesc despre iubire,
și cât în playlist cântă melodii de mine alese,
eu vreau să sper că noi – femeile singure,
ar trebui să fim oarecum înțelese.
Noi nu avem bărbat acasă, să ne aducă în pat cafeaua,
noi o bem amară…
Făcută cu nervi și doar la repezeală.
Ies din casă, azi merg încrezută pe stradă,
ei mă admiră și nu îndrăznesc,
mă cred iubită și măritată.
Nu întorc privirea, pot singură,
eu încă pot singură și chiar de nu-i ușor,
o să ajung cu un pas,
înaintea tuturor.

Îl aștept mamă,
îl aștept pe cel care să știe
să îmi facă o cafea în diminețile mele târzii.
Să mă asculte asemeni tatălui meu,
când îi citeam poezii.
Să îmi aducă flori fără motive,
liliac abia dat în floare,
să susțină la fel ca și mine
că iubirea nu doare.
Trebuie să asculte jazz asortat cu vin,
palpitant.
Să fie mai înalt ca mine,
chiar și atunci când eu sunt
pe tocul cel mai înalt.
Să aibă ochii profunzi,
cu care să mă dezbrace – insistent.
Să poată vorbi ore în șir – coerent.
Trebuie să știe cât de mult
îmi plac pantofii și Parisul,
că ador să-i deslușesc de prin bilete – scrisul
de mână.
Că iubesc să gătească și el –
câteodată la cină.
Trebuie să știe că îmi place toamna
și pernele multe în pat,
că vreau să împart totul cu el,
dar să nu îl împart.
Îl aștept mamă,
nu știu nici anul, nici data…
Știu doar că el va semăna leit cu – tata.

Beth, pe repeat!

Beth, pe repeat!

Trage perdeaua,
fă întuneric,
lasă-mă singură azi.
Înainte să pleci,
apasă repeat,
alege-o pe Beth cu un jazz.
Lasă-mi paharul cu vin
lângă pat,
o să gust din otravă,
din dor,
înainte să pleci,
spune-mi ceva la ureche…
ușor.
Lasă-mi mirosul tău,
să se plimbe hoinar pe la mine,
prin gând,
înainte să pleci,
o să mă vezi tremurând,
lasă-mi nebunia și teama,
mă descurc eu cu ele,
promit!
Tu doar înainte să pleci,
pune-o pe Beth…
pe repeat.

(more…)

Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti tot ce nimeni nu mi-a fost
niciodată.
Îmi eşti strigăt de harpă,
de pian care nu ține cont de note.
Îmi eşti primăvară în culori pastelate.
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti înalt şi îmbrăcat la ultima modă,
cu mâinile tandre la orice atingi.
Nu plângi…
sau nu laşi să se vadă.
Eşti atât de bărbat când mă cerți,
spunând întruna că nu am dreptate.
Îmi esti tot, îmi eşti de toate!

Stau câteodată şi îți caut defecte,
ai câteva, dar nu mă sperie asta.
Nu mă sperie nici faptul că nu poți
dormi cu mine o noapte întreagă.
Că nu vrei nuntă cu acte.
Dar…
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Găteşti pentru mine şi alegi vinuri cu grijă.
Așezi masa şi florile, te privești în oglindă,
în timp ce mă aștepți.
Pe hol se aud tocurile mele în grabă.
Inima îmi bate mai tare
şi asta pentru că poate…
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate.
În același timp!

Aş vrea să mă înveți să țin o rachetă de tenis în mâini.
Aş vrea să mă ajuți să nu mai plâng din orice prostii.
Aş vrea ca nimeni să nu îți mai fie
şi să nu fii.
Nimănui – de tot şi de toate.

Îmi eşti înalt şi îmbrăcat la ultima modă.
Îmi eşti ce nimeni nu mi-a fost niciodată.
Primăvara îmi eşti –
în culori pastelate.
Tot…şi de toate.
În același timp!
(more…)

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com