Select Page

Iată că am așezat hârtia pe brațe
și vreau să scriu ceva despre mine,
ceva ce nu am mai spus înainte,
cu voce tare, în cuvinte.
Am tot zis că am griji, și riduri, și dor,
că am trecut, că vreau viitor,
că am scrisă-mi povestea pe spatele gol.
Că îmi acoperă coapsele rochii cuminți –
de un dezastru color.
Că am viața-mi deschisă ca o carte,
la numar impar, învechită, aparte,
care se cumpără rar.
Că am nopți doar cu mine, beată de viață,
de jazz-uri târzii,
că vinul rose îmi curge prin vene,
că mă știu, așa cum mă știi.
Dintre toate sunt cea mai nebună,
cea mai la prăpastia lumii, mai goală,
pe dinăuntru pustie, rece pe dinafară.
N-am spus însă niciodată, că am obosit
și că îmi e frică,
să adorm nopți la rând supărată și singură.
Că gătesc doar pentru mine și că am zile
când tot singură îmi cumpăr flori,
că citesc aceleași scrisori,
pe care le scriu nu știu cui,
de ce oare ?
Câteodată singurătatea nici măcar nu doare?
Dacă mama ar ști câți bărbați buni
m-au vrut de soție,
m-ar certa și s-ar teme,
dar mamă eu încă nu mă mărit,
e devreme.
Încă nu l-am întâlnit.
Poate nici nu l-am căutat,
Romeo meu se lasă așteptat.
Mamă, să nu plângi, că dacă aveam bărbat lângă mine,
poate nu îți citeam de pe scena asta acum,
am dat la o parte cărarea îngustă și am ales
să îmi fac singură – drum.
Pe noi femeile singure să nu ne credeți nebune
dar avem atâtea a vă spune,
încât un bărbat ar fura din avânt, din putere,
iartă-mă mamă, încă nu mă mărit,
te rog nu îmi cere.
Merg pe stradă, pe tocuri…
și roșu aprins pe buze mi-am pus,
aseară la teatru m-am dus.
Azi o să merg la concert să aud pianul cântând,
ajut, mă aplec pe stradă când văd vreun suflet flămând.
Scriu când am timp, citesc și mă cert,
Pe cei ce îmi greșesc, prea repede îi iert.
Cât stau aici și vă vorbesc despre iubire,
și cât în playlist cântă melodii de mine alese,
eu vreau să sper că noi – femeile singure,
ar trebui să fim oarecum înțelese.
Noi nu avem bărbat acasă, să ne aducă în pat cafeaua,
noi o bem amară…
Făcută cu nervi și doar la repezeală.
Ies din casă, azi merg încrezută pe stradă,
ei mă admiră și nu îndrăznesc,
mă cred iubită și măritată.
Nu întorc privirea, pot singură,
eu încă pot singură și chiar de nu-i ușor,
o să ajung cu un pas,
înaintea tuturor.

Îl aștept mamă,
îl aștept pe cel care să știe
să îmi facă o cafea în diminețile mele târzii.
Să mă asculte asemeni tatălui meu,
când îi citeam poezii.
Să îmi aducă flori fără motive,
liliac abia dat în floare,
să susțină la fel ca și mine
că iubirea nu doare.
Trebuie să asculte jazz asortat cu vin,
palpitant.
Să fie mai înalt ca mine,
chiar și atunci când eu sunt
pe tocul cel mai înalt.
Să aibă ochii profunzi,
cu care să mă dezbrace – insistent.
Să poată vorbi ore în șir – coerent.
Trebuie să știe cât de mult
îmi plac pantofii și Parisul,
că ador să-i deslușesc de prin bilete – scrisul
de mână.
Că iubesc să gătească și el –
câteodată la cină.
Trebuie să știe că îmi place toamna
și pernele multe în pat,
că vreau să împart totul cu el,
dar să nu îl împart.
Îl aștept mamă,
nu știu nici anul, nici data…
Știu doar că el va semăna leit cu – tata.

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com