Select Page
Beth, pe repeat!

Beth, pe repeat!

Trage perdeaua,
fă întuneric,
lasă-mă singură azi.
Înainte să pleci,
apasă repeat,
alege-o pe Beth cu un jazz.
Lasă-mi paharul cu vin
lângă pat,
o să gust din otravă,
din dor,
înainte să pleci,
spune-mi ceva la ureche…
ușor.
Lasă-mi mirosul tău,
să se plimbe hoinar pe la mine,
prin gând,
înainte să pleci,
o să mă vezi tremurând,
lasă-mi nebunia și teama,
mă descurc eu cu ele,
promit!
Tu doar înainte să pleci,
pune-o pe Beth…
pe repeat.

(more…)

Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti tot ce nimeni nu mi-a fost
niciodată.
Îmi eşti strigăt de harpă,
de pian care nu ține cont de note.
Îmi eşti primăvară în culori pastelate.
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti înalt şi îmbrăcat la ultima modă,
cu mâinile tandre la orice atingi.
Nu plângi…
sau nu laşi să se vadă.
Eşti atât de bărbat când mă cerți,
spunând întruna că nu am dreptate.
Îmi esti tot, îmi eşti de toate!

Stau câteodată şi îți caut defecte,
ai câteva, dar nu mă sperie asta.
Nu mă sperie nici faptul că nu poți
dormi cu mine o noapte întreagă.
Că nu vrei nuntă cu acte.
Dar…
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Găteşti pentru mine şi alegi vinuri cu grijă.
Așezi masa şi florile, te privești în oglindă,
în timp ce mă aștepți.
Pe hol se aud tocurile mele în grabă.
Inima îmi bate mai tare
şi asta pentru că poate…
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate.
În același timp!

Aş vrea să mă înveți să țin o rachetă de tenis în mâini.
Aş vrea să mă ajuți să nu mai plâng din orice prostii.
Aş vrea ca nimeni să nu îți mai fie
şi să nu fii.
Nimănui – de tot şi de toate.

Îmi eşti înalt şi îmbrăcat la ultima modă.
Îmi eşti ce nimeni nu mi-a fost niciodată.
Primăvara îmi eşti –
în culori pastelate.
Tot…şi de toate.
În același timp!
(more…)

Iubirea noastră care refuză să moară…

Iubirea noastră care refuză să moară…

Nu cere şampanie şi nici fructe de mare,
nici țigări nu fumează la ceas de seară,
vrea doar să o ştim ca pe
“Iubirea noastră care refuză să moară”.
Astăzi a venit la uşa mea,
astăzi am văzut-o prima oară,
s-a prezentat respectuos:
– Eu sunt “iubirea care refuză să moară”.
Dac-o vedeai ce mândră îmi vorbea,
in timp ce am băut cafea.
A zis ca ii place cum
spargem pahare când ne certăm
şi cum iți arunc haine din dressing, furioasă.
Cum reluăm
jocul dea “lasă-mă dar nu mă mai lasă”.

Iubirea asta e un fel de must-have,
un rău necesar,
iar tu dintre toți, spune ea
îmi eşti cel mai iubit adversar.
Fragilă mă ştie, puternic te vrea şi
nu se poate abține,
s-asculte perdelele bârfindu-ne
în limbi străine.

Nu cere medalii pentru victorii,
nici note mari pentru teste.
Nu fuge, ea scrie,
file întregi de poveste.
Seara nu ajunge nici moartă, nici vie,
prin paturi străine şi reci câteodată,
bătută de soartă, plăteşte chirie
sau doarme în gară.
Ascunde de tine că refuză să moară.

Îmi scrie scrisori când înfloresc în primăvară merii,
Spunând că dacă mâine nu-i minciună
şi dacă tu de-acolo de departe
vei reveni…
trupurile noastre dezbrăcate
încă vor fi
must-have-ul verii.

Cât de frumoasă ai fost!

Cât de frumoasă ai fost!

Bună,
Ce faci?
Am văzut lumina aprinsă şi după perdea –
spatele tău şi grijile din umbra ta.
La masa de la geam îți desluşesc
mâinile mişcându-se gătind ceva.

 
Ai şi pe nas, şi pe buze – făină,
afară ninge aproape abundent,                          şi el nu o să vină.
Degeaba aştepți, hai lasă rochia                   şi umple cada.
Degeaba.
Degeaba găteşti.
Degeaba îmbătraneşti.

 
Iubind fantoma lui din trecut.
Ce faci? La geam încă îți arde lumina
şi eu încă mă uit.
Cum lacrimile îți cad pe obrajii obosiți.
De ce te eviți?

 
Împrăştie, împrăştie făină peste tot,
Eu încă pot, eu încă pot sta sub stâlpul luminat,
sub care se vede zăpada căzând fără rost.
Cât de frumoasă ai fost.

 
La geam scârțâie tristețea,                             tu ai riduri vizibile şi câteva fire de-un alb naucitor.
Cât de frumoasă ai fost                                  şi cât de bolnavă de dor.

 

Cuierul ține un palton mai vechi decât toate amintirile strânse.
Pozele lui în alb-negru
în cleşti ruginite stau prinse.

 
Am văzut lumina aprinsă                           şi după perdea.
Cât de frumoasă ai fost
şi cât de a mea!

Lalele în zăpadă!

Lalele în zăpadă!

Iubitule,
știi? Azi am gătit
mai bine ca de obicei,
am citit rețeta de vreo treișpe ori
si tot de atâtea ori m-am gândit când o să ajungi acasă,
ce o sa ai în mâini?
Cum o să te invit la masă?

Cât de mult o să îți placă mâncarea?
Dacă o să îți placă?
Dacă iubite in mâini o să ai flori?
Pentru rețeta asta infernală pe care am citit-o de vreo treişpe ori.

Şi ce flori iubite? Ce flori ştii tu că îmi plac?
Te rog, chiar dacă nu mai ştii, nu lăsa să se vadă…
La naiba, ți-am spus de multe ori că ador
lalelele în zăpadă.

Da, sunt nebună dar asta nu-i de azi
şi nu de ieri, şi sunt îndrăgostită,
de trecut,
de primăveri.

De locuri, de oameni, de necunoscut,
de viață, de soartă,
de dor…
Cu atâta iubire n-am să mai mor.
Niciodată.

Așa n-o sa te las nici pe tine sa mori,
s-avem împreună nenumărate orgasme,
nenumarate „de mai multe ori”.

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com