Select Page
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti tot ce nimeni nu mi-a fost
niciodată.
Îmi eşti strigăt de harpă,
de pian care nu ține cont de note.
Îmi eşti primăvară în culori pastelate.
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Îmi eşti înalt şi îmbrăcat la ultima modă,
cu mâinile tandre la orice atingi.
Nu plângi…
sau nu laşi să se vadă.
Eşti atât de bărbat când mă cerți,
spunând întruna că nu am dreptate.
Îmi esti tot, îmi eşti de toate!

Stau câteodată şi îți caut defecte,
ai câteva, dar nu mă sperie asta.
Nu mă sperie nici faptul că nu poți
dormi cu mine o noapte întreagă.
Că nu vrei nuntă cu acte.
Dar…
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate!

Găteşti pentru mine şi alegi vinuri cu grijă.
Așezi masa şi florile, te privești în oglindă,
în timp ce mă aștepți.
Pe hol se aud tocurile mele în grabă.
Inima îmi bate mai tare
şi asta pentru că poate…
Îmi eşti tot, îmi eşti de toate.
În același timp!

Aş vrea să mă înveți să țin o rachetă de tenis în mâini.
Aş vrea să mă ajuți să nu mai plâng din orice prostii.
Aş vrea ca nimeni să nu îți mai fie
şi să nu fii.
Nimănui – de tot şi de toate.

Îmi eşti înalt şi îmbrăcat la ultima modă.
Îmi eşti ce nimeni nu mi-a fost niciodată.
Primăvara îmi eşti –
în culori pastelate.
Tot…şi de toate.
În același timp!
(more…)

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com