Select Page

Îi întorc spatele grațios și formal,
iar el parcă știe că pe spatele meu, stau scrise poveștile noastre rând cu rând,
de atunci de când ploua infernal,
iar eu alergam cu umerii goi, întruna cu el cochetând.

Nu vorbim foarte mult, nici nu avem ce ne spune,
alegem din vitrină același vin dulce și aceleași țigări,
dacă ne-ai vedea, suntem aceiași nebuni neschimbați,
doar că azi ne iubim mult mai mult decât ieri și râdem când de vârsta noastră suntem întrebați. Noi n-avem ani, noi n-am numărat nici toamne, nici primăveri.

Ascunși de lume am trăit, pe plajă, prin lume străină,
am făcut dragoste în același lift și ani de zile în aceeași mașină.

Îmi atinge urechea cu buzele-i, răvășitor,
când eu în sfârșit nu mai sunt, nici dulce dezastru, nici bolnavă de dor.

Îi calc cămăși, lui celui care –
are răspunsuri multiple la o singură întrebare.
Bântui prin magazine, alergând ca un copil printre vitrine,
căutând să îi asortez pantofii, costumul și cravata perfect,
îi caut, îi caut prin mii de calități, măcar un singur defect.

Ascultăm împreună melodii pe repeat, la balconul etajului ’20,
cu becuri aprinse și draperii care curg pe trupurile noastre goale și reci.
– Eu nu mai plec, nici tu să nu pleci.

Mai ții minte când în diminețile noastre târzii,
tu scriai pe foi albe cu creionul, nenumărate prostii?

– Hai să uităm, te dezbrac și stelele încep să cânte în cor.
O să îți arăt cum se simt versurile din “Bolnavă de dor”.

Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com